Pricopie: Directorii școlilor nu vor mai fi numiți politic, vom organiza concursuri

Pricopie: Directorii școlilor nu vor mai fi numiți politic, vom organiza concursuri
Publicat: 28/05/2013, 19:22
Actualizat: 25/06/2013, 15:04

Directorii școlilor nu vor mai fi numiți politic, aceste funcții urmând să fie ocupate, gradual, prin organizarea de concursuri, a declarat, marți, ministrul Educației, Remus Pricopie, la o dezbatere organizată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

Ministrul Educației a spus, la dezbaterea cu tema „Aplicarea Strategiei de guvernare în educație a USL – o șansă pentru salvarea școlii românești!” că politizarea este, din punctul său de vedere, boala cea mai gravă a sistemului, înainte de finanțare.

„Ca ministru, o combat. În primele zile din luna ianuarie, vedeam că sunt schimbați directori de școli și m-am întrebat de ce. Am cerut să-mi explice motivul educațional pentru care sunt schimbați și, din acel moment, nu s-au mai schimbat directori. Acest semnal trebuie trimis până la nivel de școală. Vom face concursuri pentru ocuparea posturilor de directori, dar nu cred că e fezabil să facem acest lucru până în noiembrie, pentru că, altfel, ne-am ocupa numai de de asta. Trebuie să facem acest lucru gradual, cred că într-un interval de un an, un an și jumătate”, a explicat ministrul.

Președintele FSLI, Simion Hancescu a precizat, cu același prilej, că din 2008 nu s-au mai organizat concursuri pentru ocuparea posturilor de inspectori, directori și directori adjuncți.

„Majoritatea persoanelor cu răspundere managerială din sistemul de educație sunt numite în prezent cu delegație. Consiliile de administrație funcționează ilegal, unele conform Legii 84/1995 – abrogată, altele sunt constituite conform Legii 1/2010 – fără metodologie de funcționare aprobată de MEN”, a mai spus liderul sindical.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună